 |
| Jaguar Mark 1 (MkI) a fost construit între anii 1955 şi 1959. Cu două variante de motorizare, de 2.4 şi 3.4 litri, sedanul a fost destul de repede înlocuit cu MkII. Versiunea cu motor de 2,4 litri era la timpul respectiv cel mai mic model al companiei, după renunţarea din 1949 la maşinile de 1,5 litri. Versiunea MkI de 2,4 litri a avut un mare succes la vânzări, depăşind net modelele mai mari din gama constructorului britanic. Deşi a împrumutat liniile generale ale vârfului de gamă Mk VII, Mk I se diferenţia în multe părţi de acesta. Astfel, micul sedan a fost primul Jaguar cu construcţie unitară a şasiului şi caroseriei. Suspensia faţă independentă cu dublă articulaţie, arcuri şi bare stabilizatoare era îmbinată pe şasiu prin intermediul unor bucşe din cauciuc. Puntea spate dispunea de suspensie solidă, cu arcuri în foi sfert de elipsă, braţe fixe şi bară Panhard, o evoluţie semnificativă faţă de celelalte sedanuri din gamă şi faţă de modelele sport XK. Puntea spate era cu 114 mm mai îngustă decât puntea faţă, îî dădea maşinii un aspect ciudat din spate, şi a dus şi blamarea, poate pe nedrept a maşinii, pentru manevrabilitate scăzută la viteze mici. La viteze mari maşina era mult mai bine balansată. Interiorul era similar cu celelalte modele Jaguar ale timpului. cu majoritatea controalelor pe consola centrală de bord poziţionată între şofer pasagerul faţă. Acest mod de aranjare reducea diferenţele dintre versiunile cu volan pe dreapta şi cele cu volan pe stânga. |
Deşi aspectul lateral era diferit faţă de al modelelor precedente, geamurile laterale spate erau o reminiscenţă a sedanurilor din gama Mark IV. La lansare, maşina dispunea de frâne cu tamburi de 283 mm, în 1957 fiind introduse, opţional, inovativele, la vremea aceea, frâne cu discuri pe toate roţile.
Iniţial, MkI era disponibil cu o motorizare de 2.4 litri, 112 CP, versiune redusă a motorului XK120. Motorul era unul cu şase cilindri în linie. Din 1957 a fost disponibil motorul de 3.4 litri, 210 CP, folosit deja pe sedanurile mai mari ale constructorului britanic. Această motorizare a fost introdusă ca urmare a presiunii exercitate de vânzătorii de Jaguar-uri din SUA. Pentru modelul 3.4 erau disponibile jante cu spiţe mărunte, grila faţă era mai mare, puntea spate a fost întărită şi au fost înlăturate paravanele care acopereau roţile spate pentru a scoate în evidenţă noile jante. În toamna anului 1957 era introdusă transmisia automată cu trei viteze Borg-Warner, disponibilă pentru ambele motorizări iar versiunea 2.4 primea grila faţă mărită proiectată pentru 3.4.
Maşina era disponibilă în echipare Standard sau Special Equipment, cu sistem de încălzire (opţional), spălătoare pentru parbriz, lămpi de ceaţă şi brichetă. Ambele variante de echipare dispuneau de tapiserie din piele şi elemente decorative din lemn de nuc lustruit.
Au fost construite 19. 992 de unităţi 2.4 şi 17.405 unităţi 3.4. Modelul de 3.4 litri a concurat cu succes în multe curse de raliu, turisme şi sedanuri fiind conduse spre victorii de piloţi care erau sau aveau să devină celebri: Stirling Moss, Mike Hawthorn, Tommy Sopwith sau Ron Salvadori.
Ca performanţe, putem aminti rezultatele drive-test-ului realizat de revista britanică "The Motor" în 1956, cu un Mk I de 2.4 litri. Astfel, sedanul de mic litraj atingea viteza maximă de 163,3 km/h şi accelera de la 0 la 100 km/h în 14,4 secunde. Consumul era de 15,48 l/100 km iar maşina testată costa la acea dată 1.532 de lire sterline. Aceeaşi revistă a testat în 1957 modelul 3.4. Această maşină rula cu maxim 192,8 km/h, avea nevoie de 11,2 secunde pentru sprintul 0-100 km/h şi consuma 13,4 l/100 km. Maşina testată costa 1864 de lire sterline. O versiune cu cutie manuală a modelului 3.4 a fost testată în 1958 de revista "The Autocar", rezultatele fiind: 0-100 km/h în 9.1 secunde, 0-160 km/h în 26 secunde, rezultate cu 1 secundă mai slabe decât ale modelului sport XK150 cu motorizare similară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu